Da. E singurul reproș real care i se poate aduce pietrei ăsteia și nu are rost să-l ascundem. Pe negru lucios se văd amprentele, praful și urmele de apă mai bine decât pe orice altă suprafață. În practică înseamnă o lavetă de microfibră ținută la îndemână și o trecere pe zi. Dacă știți despre dumneavoastră că lucrul ăsta v-ar enerva zilnic, spuneți-ne și vă arătăm o piatră mai iertătoare.

Piatra în sine nu. Pe pietrele foarte închise se folosește însă, la finisare, un intensificator de culoare, care face negrul mai adânc decât e el natural. Stratul acela se comportă ca orice finisaj: ține ani buni, dar nu e etern. De asta contează ce puneți pe blat — detergent neutru, niciodată soluții agresive, ceară sau produse „de lustruit”.

Merge, cu o condiție: una dintre suprafețe trebuie să fie mată. Două negruri lucioase unul lângă altul se bat între ele și bucătăria devine grea. Fronturi negre mate cu blat negru lucios arată foarte bine; invers, la fel.

Mai puțin decât credeți, și asta tocmai din cauza luciului. Un blat negru mat înghite lumina; unul lustruit o întoarce înapoi în cameră. Nu va lumina bucătăria, dar nici nu o stinge așa cum ar face o suprafață mată de aceeași culoare.

Se zgârie rar — e o piatră foarte dură. Diferența e că pe negru lucios o zgârietură prinde lumina și se observă, în timp ce pe o piatră cu desen mărunt ar trece neremarcată. Vestea bună e că se poate remedia: o zgârietură superficială se relustruiește local, fără să se schimbe piesa.