Nu. Duritatea unei pietre nu are legătură cu prețul ei. Tan Brown e un granit obișnuit din punctul ăsta de vedere: nu se zgârie de la farfurii, de la oale sau de la obiectele de bucătărie. Cuțitul îl zgârie la fel de puțin ca pe un granit de trei ori mai scump.

Se vede, da, pe orice suprafață închisă și lucioasă. În practică asta înseamnă o trecere cu o lavetă de microfibră uscată, ținută în sertarul de lângă. Nu e o soluție de curățat și nu durează mai mult de zece secunde, dar e un obicei pe care îl veți lua. Merită spus și invers: pe un blat deschis praful nu se vede, în schimb se vede fiecare pată de cafea și fiecare inel lăsat de un pahar de vin. Nu există piatră care să nu arate nimic; alegeți ce vă deranjează mai puțin.

Merge, cu o precizare: alb cald sau crem, nu alb rece. Lângă un alb rece, maroul pare brusc murdar, nu cald. Contrastul dintre maro închis și alb e puternic, deci trebuie să fie asumat — funcționează când e evident că așa ați vrut, nu când pare că v-au rămas culorile din două proiecte diferite.

Piatra nu pățește nimic, cuțitul se tocește imediat, iar stratul de impregnare se zgârie — și acolo, cu timpul, apa începe să pătrundă. Folosiți un tocător. Nu de grija pietrei, de grija cuțitelor și a impregnării. Din același motiv, o oală scoasă de pe aragaz poate sta direct pe blat fără să se întâmple nimic, dar dacă o mutați de mai multe ori în același loc, tot impregnarea e cea care suferă prima.

Da, și de multe ori iese foarte bine. Regula e simplă: una dintre ele trebuie să fie clar dominantă. Puneți Tan Brown pe perimetru și o piatră deschisă pe insulă, nu invers — insula e piesa care suportă accentul, perimetrul e fundalul.